Chiliile calugarilor

 

Casa roznovanu II

Această construcţie datează, ca şi Palatul Roznovanu, din secolul al XIX – lea. În acea perioadă, în această cladire funcţiona o bucătărie, existînd dealfel şi cîteva camere pentru oaspeţi şi câteva pentru muncitorii domeniului boieresc.

Casa face parte din donaţia prinţesei Ioana Rosetti Roznovanu, fiind cunoscută şi sub denumirea de Casa de oaspeţi.

În anul 1960, sub îndrumarea Mitropolitului Iustin Moisescu, a fost major renovată, construidu-se grupuri sanitare si redimesionându-se încăperile, care au fost transformate în chilii pentru călugări. Acestea sunt în număr de opt.

Între anii 1998 – 2005 chiliile au fost recondiţionate: s-a construit o baie, s-a reparat faţada, cerdacul, s-a vopsit acoperişul s.a.

 

Casa trapezar

În anul 1960, începe contrucţia acestei case, fiind proiectată de arhitectul G.M. Cantacuzino, sub îndrumarea Mitropolitului Iustin Moisescu.

Clădirea este alcătuita din parter, demisol și pod. Iniţial, proiectul includea şi un etaj, dar s-a renunţat la acesta din cauza autorităţilor vremii.

Parterul include şase chilii pentru călugări, stăreţia, sala de mese, bucătăria şi atelierul de pictură iar demisolul include prăznicarul, depozitul de legume şi centrala termică.

În urma unui incendiu, în anul 2001 s-au facut reparaţii majore,deoarece clădirea a fost distrusă atît la exterior cât şi la interior. Tot în 2001, s-a amenajat în jurul casei un drum din beton, pentru a facilita intrarea pe timp de ploaie.

 

 

 

Arhiva

 

Traditie si actualitate

Evenimente

Tur virtual

Atelierul de pictura

Program liturgic

Proiecte de viitor

Anunturi

Donatii